| Adulterul e mai frecvent la vârsta a treia!? |
| 10.29.08 | | |
The NY Times are un articol excelent despre Love, Sex and the Changing Landscape of Infidelity. Dacă prin anii 70, 12% din bărbaţii americani căsătoriţi şi 7% dintre americancele căsătorite recunoşteau că au fost infideli şi au făcut sex în afara căsătoriei, în studiile recente a fost uimitoare creşterea procentului de infideli aflaţi la vârsta a treia. Iniţial infidelii erau tineri pana în 40 de ani.
Conform cu noile studii, 28% dintre bărbaţii cu vârste peste 60 de ani sunt infideli. Pe de altă parte, 15% dintre femeile la vârsta a treia, trecute de 60 de ani sunt infidele.
Procentul bărbaţilor peste 60 de ani care îşi inşeală partenerele, adică 28% este mai mare decat al tinerilor sub 35 de ani care îşi inşeală nevestele şi care reprezintă un procent de 20%. Femeile sub 35 care aleg un comportament duplicitar sunt în procent de 15%, adică la egalitate cu vârstnicele care îşi înseală soţii.
De unde atâta vitalitate la vârsta a treia?
Explicaţiile ar putea fi variate. De la tratamentele hormonale care menţin funcţiile sexuale active mai mult timp, la remediile medicale pentru disfuncţiile erectile, la suplimentele cu estrogen, testosteron etc. În plus, preocuparea pentru frumusete si sanatate, sportul si remodelarile chirurgicale ii fac pe multi varstnici sa-şi păcălească vârsta şi să îşi exprime sănătatea fizică şi psihică inclusiv prin sexualitatea activă.
Totuşi, cu toata frumuseţea şi sănătatea câştigate cu sport, chirurgie estetică şi medicamente, te poţi imagina trecand bine de 60 de ani şi având atâta pofta de sex încât să-ţi mai şi înşeli partenerul?
Nu aş vrea să credeţi că promovez infeidelitatea, însă bunicile blânde care par a-şi creşte în liniştite nepoţeii citindu-le poveşti sunt mai active sexual decât multe dintre tinerele superbe dependente de muncă şi incapabile să se mai gândească la sex, fie el doar cu soţul. Aşa că, recomand dragostea la orice vârsta, dar mai ales în tinereţe. În felul acesta, nu te vei trezi, când treci de 60 de ani că recuperezi dragostea pe care nu ai făcut-o la 30.
Revenind la înşelat, voi cita pe dr. Fisher care a realizat ultimul studiu citat de NY TIMES : “Men want to think women don’t cheat, and women want men to think they don’t cheat, and therefore the sexes have been playing a little psychological game with each other.”
Leave a comment
Leave a comment
Line and paragraph breaks automatic, e-mail address never displayed, HTML allowed:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>