| 100 de ani de Noica : Toţi avem măcar un “frate Alexandru” |
| 07.12.09 | | |
“Spre sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, o manastire de maici din Moldova a fost ocupata de trupele sovietice biruitoare. Maicile au cautat refugiu in alte locuri. La întoarcerea lor, au gasit pe altar un bilet pe care statea scris: “Comandantul trupelor care au ocupat manastirea va declara ca a lasat-o neatinsa si va cere sa va rugati pentru sufletul sau.” De atunci, la fiecare serviciu religios este pomenit numele lui Alexandru.Rugati-va pentru fratele Alexandru!”
Aşa începe “Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”, cartea care m-a impresionat cel mai tare dintre toate scrierile lui Noica. Probabil că sunt puţine lecţii de morală şi de iubire creştină care să depăşească în expresivitate ruga pentru fratele Alexandru. Cartea asta are ceva profund şi înţelept ca pildele biblice. Ştiu că eram prin ultimele clase de liceu şi că, pur şi simplu, “chiuleam” de la şcoală ca să citesc ce îmi plăcea. Consideram că pierd vremea dacă stau la ore. Acum, când mă gândesc la atitudinea mea de atunci, deşi nu vreau să promovez chiulul, îmi dau seama că am făcut aşa cum era mai bine. Nu pot să indic o situaţie precisă în care “Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru” mi-a fost de folos. Până la urmă, genul acesta de cărţi, cum este cea a lui Noica, nu intră în categoria celor utilitare. Influenţa lor e subtilă şi le asimilezi la nivel profund. Îţi determină personalitatea, sunt acolo, la temelia felului tău de a fi.
Mai uşor este să-i identific pe “fraţii mei Alexandru”. Pe cei buni şi puţini, apăruţi în
momentele în care totul în jurul meu era cumplit de agresiv.
Ei sunt “fratele meu Alexandru”: Boris, medicul cu care am născut, Andrei ( care m-a
găzduit când nu aveam unde să stau), Irina şi Andrada ( care mi-au îngrijit multă vreme cele două pisici,victime colaterale ale divorţului meu), Delia şi Cristina ( fostele mele colege de la NewsIn cu care am râs şi am plâns vreo cinci ani în total), Călin şi Cătălin Bădănace ( care m-au încurajat să iau licenţa), Augustus (care mi-a scris teme la engleza cand eu nu mai aveam timp sa o fac), Cosmin Ciotloş fără de care nu aş fi scris niciodată o carte şi Cis, pe care chiar îl cheamă Alexandru.
Leave a comment
Leave a comment
Line and paragraph breaks automatic, e-mail address never displayed, HTML allowed:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
Da,este foarte frumos ce ati scris,mai ales despre prietenii adevarati:Boris,Andrei,Irina si Andrada,Delia si Cristina,Calin si Catalin
Badanace,Augustus,Cosmin Ciotlos,Cis.Si eu as fi vrut sa am asemenea prieteni.Putin dintre noi stiu despre adevarata prietenie,multi nu cauta sa aibe prieteni adevarati,dar eu am cautat sa fiu deschis fata de toti aceia pe care i-am intalnit in viata,chiar daca am gresit fata de unii prieteni,si le cer iertare.Pentru mine, prieteni inseamna a doua familie,ii consider ca pe surori si frati.Lumea mai are mult de invatat despre prietenie.Pritenia nu se uita,cine uita nu merita.