| “Evangheliste debutante”, cronica la volumul Ruj pe icoane de Paul Cernat, în Observator Cultural |
| 09.23.06 | | |
Pe vremuri, in 1998, demitizarea poetului national stirnea furtuna. Azi, cind poezia inalta nu se mai poarta, cind, vorba lui Bacovia, „adinc prezentul inchide tomul”, iar clasici sint – ca in topurile muzicale – anii ’80, daca indraznesti sa afirmi ca tineri poeti precum Dan Sociu, Claudiu Komartin, Elena Vladareanu, Miruna Vlada si altii sint gonflati, rasfatati, exportati de ICR sau USR, risti sa provoci o… furtuna intr-un pahar cu apa. Unii spun ca nu e bine sa descurajezi debutantii: s-ar putea inhiba. Si apoi, trebuie sa salvam aparentele.
Altfel pe cine mai administram, cum ne mai justificam obiectul muncii? Astia sint tinerii autori nonconformisti, viitorul literaturii si al tarii, cu ei defilam si ne integram, ce conteaza ca brand-ul a ajuns sa tina loc de valoare, adrenalina – de katharsis si ca, din ratiuni pragmatice, am ajuns sa suferim de frigiditate estetica? Spui ca mare parte din productiile asa-numitei generatii 2000 sint imature, inconsistente? Esti un elitist pudibond sau intorci spatele realitatii crude; ai uitat ca Villon, ca Bogza, ca Ginsberg sau Sylvia Plath…? Sustii ca majoritatea paraziteaza comod formule primite de-a gata de la inaintasi? Ti se raspunde ca esti formalist si ca acum trebuie inovat mesajul. ii taxezi de rebeli fara cauza? Dar e mai bine fara cauze mari: ele pot destabiliza. Zici ca multi dintre junii autori publica adesea mai mult decit scriu si scriu mai mult decit citesc? Ti se raspunde ca biblioteca sterilizeaza si, in plus, e optionala pentru poeti. Importante sint simtirea, patimirea existentiala, scoala vietii. Poezia este, nu-i asa, gest existential, traire verbalizata. Si, in definitiv, ea trebuie sa se democratizeze odata cu publicul, sa propuna un nou contract social de lectura…
- Feminitate fara relief
Cele doua poete debutante de care voi vorbi in cele ce urmeaza au in comun – in afara faptului ca sint poete si ca debuteaza la aceeasi editura – un singur lucru. Ambele sint niste… noi „evangheliste” lirice, dupa cum incearca sa ne convinga – intr-o recenzie cam scolareasca si deloc ironica din Saptamina financiara – Horia Garbea. Vom vedea…
Se face mult caz in jurul Liviei Rosca, unul dintre numele cele mai rasfatate din poezia ultimului an. Nascuta in 1980 la Dragasani, autoarea volumului Ruj pe icoane este studenta la Jurnalism. Cele trei prezentari de pe coperta a patra (semnate de Alexandru Matei, Tudorel Urian si Al. Cistelecan) sint in general exacte, dar au un neajuns important: supraliciteaza. Ultimii doi tin sa vada in ea o exceptie. „in confuzia de voci poetice care si-a facut un blazon din programul anticalofil al «generatiei 2000», lirica Liviei Rosca se individualizeaza net. […] Spre deosebire de congenerele ei, Livia Rosca nu renunta la atributele feminitatii”, scrie Tudorel Urian. Care congenere si care feminitate? in schimb, Al. Cistelecan – cel care avertiza cindva asupra inflatiei de „sex si matanii” in poezia postdecembrista, formula in raport cu care titlul Liviei Rosca pare o varianta soft – considera ca autoarea „vine pe un val de debuturi atit de promitatoare, incit ameninta sa produca un adevarat fenomen. Poezia ei nu e straina de trend-urile tematice si de stilistica soft a ultimilor ani, dar biografismul aparent lejer si chiar frivol se transforma la ea intr-un fel de bildungslirism”.
Cele trei sectiuni ale cartii (Ferma cu 300 de hectare, Erau doar fetele in camera, Ruj pe icoane) contureaza cronologic trei etape autobiografice: copilaria, micile prietenii feminine si asteptarile erotice ale studentei caministe, nelinistile intime ale tinerei femei in fata dead line-ului maturitatii. Un „bildungslirism” afectiv, in care primul vers al fiecarui poem este transformat in titlu. Probabil, sugerind un continuum… Condensate, sobre, poemele surprind imagini ale feminitatii deprimate: mama, citeva prezente feminine incerte (Angela, Gina, Onica) in decorul frust al unei copilarii cvasirurale, apoi „femeia la 20 de ani”, piese de camera ale vietii la camin, singuratati senzoriale, amintiri corporalizate, prezenta-absenta unui iubit matur, casatorit, si un amor clandestin, fantasme erotice, figura inchipuita a sotiei sale „cu riduri”, o prietena, Ana, amatoare de barbati cu bani, imaginarea graviditatii virtuale, cu dorinta de a avea un copil pina la 30 de ani, asteptari solitare pline de tinjiri senzuale. Un laitmotiv „corporal”: genunchii indoiti a disperare, a umilinta sau a dezgust. Decor de cotidian consumist. Discurs alb, obiectivat (cu confesiuni la persoana a II-a), mizind pe concizie si pe non-spus. Imagini in flash-uri si metafore cadru studiate fixeaza trairi realiste („Sufletul tau/ Apa Oltului primavara/ plina de pesti morti/ cu burta alba in sus”, La 20 de ani stii; „Stau inchisa intre ziduri de carne/ sub pielea tare ca tigla”, intre noi aer lipicios; „raul din jur se varsa in mine/ ca intr/ un sac de gunoi/ fosneste/ La gura/ sacul se stringe cu sila”, Sub invelisul cornos). Atita cita e, recuzita religioasa sau, in termenii lui Horia Garbea, evanghelista ofera doar un cadru exterior de manifestare a feminitatii concrete – icoane abstracte pentru rujul cotidian: „…sa pot intra in biserica/ e liber acolo unde/ ar trebui sa fie barbatii/ mai mult de asta m-am asezat in dreapta/ …ma legan pe niste pasi impiedicati/ spre lume/ strada se ingusteaza/ in urma mea/ doar ruj pe icoane” (am asteptat sa-mi treaca ciclul).
In definitiv, „despre dragoste e vorba aici”. Feminitate vulnerabila asumata amar, realist si „cinstit”, fara pretentii si emfaza, cu o intensitate poetica scazind progresiv de la prima sectiune (cu sensibilitatea fina din Pentru ca nu eram prima data aici, Zgomotul din curtea gradinitei, Imagineaza-ti calciiele Onicai, Sub stratul gros de papusi e mama) inspre final. O lume aproape exclusiv feminina si o perspectiva aproape feminista, in care masculinitatea e asteptata fara iluzii. Evitind deopotriva pudibonderia si stridenta exhibitionista, textele cultiva retinerea, surdinizarea: intre sugestie si directete, intre deja intimplat si pe cale de a se intimpla. Stilul alb, lapidar este insa din nefericire sec, rigid, plat, fara rezonanta si fara relief. Maruntisurile cotidiene, deprimarile, asteptarile erotice sint lipsite de poezie, autoarea fiind incapabila sa creeze o atmosfera, sa te „faca sa visezi”. Poemele Liviei Rosca seamana cu piesele lui Robbie Williams (din ale carui cintece sint extrase mottourile cartii): curatele, nici prea-prea, nici foarte-foarte, OK – cum se spune… La sfirsitul lecturii iti vine sa ridici din umeri si sa intrebi: „Ei si?”.
No Comments so farLeave a comment
Leave a comment
Line and paragraph breaks automatic, e-mail address never displayed, HTML allowed:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
