| Cronică la volumul Ruj pe icoane de Liviu Antonesei în revista Timpul |
| 10.17.06 | | |
Ruj pe icoane, Cu un CD cuprinzând versurile în lectura autoarei, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2006, 80 de pagini, preţ neprecizat.
Deşi se caracterizează printr-o expansiune fără precedent a prozei, şi cea mai recentă generaţie literară pare să dorească să confirme că „românul e născut poet”. Doar că, din „confuzia de voci poetice care şi-au făcut din programul anticalofil” (Tudorel Urian, pe coperta a IV-a a cărţii), răsar uneori şi poeţi adevăraţi, care nu confundă scopul poeziei cu mijloacele. Aşa că mai potrivită ar fi vorba „românul se naşte uneori şi poet”! Am semnalat recent excepţionalul volum de poezie al Andrei Rotaru, apărut la Editura Vinea şi, cum cele două autoare sânt bune prietene, nu vreau să provoc, Doamne, fereşte!, disensiuni în echipă, aşa că mă grăbesc să semnalez şi acest remarcabil debut editorial. Desigur, dincolo de prietenie, dar şi de evident puternicul talent liric, cele două autoare nu au altceva ân comun, mizează pe arte poetice, pe cât de interesante, pe atât de diferite. în vreme ce Andra Rotaru, ân volumul amintit, „dă viaţă”, o viaţă incredibilă, unei teme în fond livreşti, chiar dacă extrasă din biografia şi opera celebrei pictoriţe mexicane, Livia Roşca explorează liric cenuşiul, dar şi dramele cotidianului. Într-un lirism extraordinar de greu de definit, de situat.
Când îmi sare în ochi biografismul, mă plesneşte peste mână depăşirea în impersonal a acestuia. Vreau să semnalez prospeţimea, chiar candoarea imaginilor şi se strecoară în minte ba depresia difuză, cu nu puţine note acute, angoasa amintită de remarcabilul critic de poezie Al. Cistelecan, pe aceeaşi copertă a cărţii. De fapt, toate acestea sânt acolo, în carte, însă mai important este că se simt bine împreună, că nu se ceartă între ele. Ceea ce rezultă este un lirism de aparentă simplitate care, la o lectură atentă, îţi relevă o complexitate de substanţă puţin obişnuită. Şi, ca să nu vorbesc pe deasupra, voi cita în întregime câteva din poemele scurte: „aşa sunt culorile ân filmele vechi/ aşa a fost ziua ân care din dragostea mamei şi/ dragostea tatei/ sângele meu subţire s-a scurs” (alb-negru) sau „am adormit cu părul ud/ acum mă simt de parcă aş avea creierul/ sprijinit de un perete jilav/ <şapte copii şi nici un orgasm>/ aşa zicea una în filmul de aseară iar asta m-a întristat cumva/ peste măsură (azi-noapte) sau, în sfârşit, „trupul nervos al camerei/ în colţul căreia mă înghesui perfect/ Pe zid decupez o inimă roşie/ apoi o umplu de ruj”. Un debut nu interesant, ci excepţional. Editura Cartea Românească începe să conteze din nou! (Liviu Antonesei)
No Comments so far
Leave a comment
Leave a comment
Line and paragraph breaks automatic, e-mail address never displayed, HTML allowed:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
