| Despre dragostea ratata pentru o femeie si pentru Occident |
| 09.29.08 | | |
“Umbra” de Ismail Kadare este, in aparenta, o carte despre iubirea ratata dintre un cineast mediocru din Albania si o frumoasa actrita pariziaca, pe nume Silvaine. Personajul natator, protagonistul lui Kadare este unul dintre norocosii care, aflati dincoace de “Cortina de fier”, in absurdul lumii comuniste, au sansa de a calatori in Occident pentru a mima prietenia si schimbul cultural cu lumea vestica. “Uite asa, incetul cu incetul, pricepusem ca aproape toate acordurile culturale ale statului albanez nu erau altceva decat maculatura goala, iar noi, cei care ne ocupam de ele, paream mai degraba ciocli de la pope funebre”, gandeste personajul lui Ismail Kadare. Intelegand ca aceste calatorii ale sale in “lumea de dincolo” sunt lipsite de scop si pana la urma, inutile, incercarea lui de a “cuceri” Occidentul se concentreaza asupra unei femei pe care o cunoaste in Franta, frumoasa Silvaine.
In Albania natala, cineastul care calatoreste in Vest este asteptat cu nerabdare pentru a povesti despre “lumea de dincolo” si despre femeile occidentale, atat de inaccesibile. Insa personajul lui Kadare, atunci cand se afla la Paris, este incapabil sa o convinga pe Silvaine sa-i fie iubita. Nu il retine relatia lui stabila cu o albaneza care il asteapta acasa si nici atitudinea lui Silvaine care este ingaduitoare, docila si chiar intelegatoare cu toate complexele si frustrarile unui barbat venit dincolo de “Cortina de fier”. Esecul pare a veni din alta parte, dintr-o atitudine specifica celor ajunsi din dictatura in libertare, iar Silvaine nu este o femeie, ci Occidentul insusi, curios, rabdator, corect pana la un punct, dar care nu te accepta oricum si in orice conditii doar pentru ca duci cu tine o istorie a traumei.
Asteptarile prietenilor albanezi care vor dezvaluiri despre amoruri la Paris raman nesatisfacute, iar regizorul ratat, care traieste o nesperata noapte dragoste cu o alta occidentala, doamna V. , isi imagineaza scena in care le va stinge setea. “Flamanzi, cu dintii ranjiti si ghearele scoase, asezati roata in jurul meu. Iar eu le-o voi arunca pe madame V., pe care ei o vor sfarteca intr-o clipita. Iar eu, aveam sa fiu convins acum, dupa ce o vor fi inghitit pe madame V, umerii ei minunati, pantecul alb ca marmura, acum deci, cand o vor fi asimilat in intregime, ea le va aparea pe piele ca niste stropi sau ca o eczema stralucitoare”. Asa gandeste regizorul albanez, care-si promite ca pe Silvaine nu le-o va da in ruptul capului.
“I-am dat o palma”
Dar pe Silvaine n-o va avea pentru ca abordarea lui este gresita. Cu cat procedura de a obtine o vizita in Occdent devenea mai dificila, cu atat si ostilitatea lui fata de Silvaine creste. Pentru ca efortul de a ajunge acolo nu era rasplatit. Pentru ca asteptarile erau imense, in timp ce Silvaine, chiar daca parizianca, este o femeie ca oricare alta pe care trebuie sa o curtezi, sa-i castigi increderea, sa oferi, ca sa primesti. Cu toate astea, eroul lui Kadare, gandeste pentru sine, atunci cand se reintalneste cu Silvaine : “Daca ai sti tu cat de greu ajung eu aici, te-ai face pres la picioarele mele”.Mai tarziu, o va saruta fortat, chiar daca fata se opune. Ea il acuza ca nu intelege, el se revolta pentru ca desi ii spune ca il iubeste, nu-l invita in casa. “Am prins-o de umeri si, la fel ca prima oara, am sarutat-o. Nu s-a opus, ci a ramas nemiscata, ceea ce mi-a provocat o noua izbucnire de furie. Am impins-o si fara sa ma gandesc prea mult, am facut ceva ce nu mi se intamplase decat o singura data in viata: i-am dat o plama. Ea si-a acoperit obrazul cu mana, dar nu a facut nimic din ceea ce ma asteptam sa faca. Nu a tipat la mine si nici nu a fugit la ascensor, ci a ramas nemiscata, de parca ar fi asteptat ca lovitura aceea sa I se raspandeasca in tot trupul. Culmea e ca si eu am ramas calm, fara sa simt urma de regret.” Scena se termina totusi, cu o imbratisare. Silvaine il imbratiseaza, ca si cand ar intelege ceea ce el insusi nu intelege. Ca nu este ea vinovata pentru ceea ce se intampla, dar ca accepta faptele asa cum sunt. . Dar pana si aceasta imbratisare este urmata de un repros “Ai fi putut fi mai generoasa”, forteaza nota, personajul din “Umbra” si continua “Trebuie sa ma intelegi…Vin aici atat de rar…”.
Silvaine si pana la urma Occidentul, nu este pentru cei de dincoace de Cortina de Fier , pe masura asteptarilor si a imaginatiei. Ea este o femeie obisnuita, cu suflet sensibil si cu principii, dar in niciun caz pe masura provocarii, adica o femeie care asteapta sa se daruiasca doar pentru ca ai ajuns pana la ea.
Plecarile din Occident sunt pentru personajul lui Kadare intoarceri in moarte. Iar ca el mai sunt si altii. Chiar doamna V. il incurajeaza, in singura lui noapte de dragoste cu o occidentala, cand erectia intarzia sa-i apara. Ii spune ca o colega a ei, care a cunoscut un ungur venit pentru cateva zile la Paris a patit acelasi lucru. Dupa ce o plamuieste pe Silvaine, intoarcerea in Albania echivaleaza cu moartea. O moarte simbolica, a unui om care cunoste doua lumi dar care nu se poate adapta la niciuna. “Cum sa-i vorbesc despre trauma prin care trecusem. Sa-i explic ca, ajungand acolo, eram complet inghetat, iar sperma iesea din mine ca niste cristale de gheata?”, se intreaba regizorul, atunci cand iubita lui care il astepta acasa il roaga sa-i povesteasca despre experienta lui Occidentala.
“Umbra” este povestea unui albanez aflat in comunism care acasa se simte mort, iar in Occident se simte inghetat. Dar Kadare isi salveaza la finalul romanului personajul care devine, prin forta viziunii ca lumea comunista se va destrama, “un om care a inviat din morti”.
“Albania a inviat din morti, amin!”. Asa se incheie “Umbra” de Ismail Kadare.
No Comments so far
Leave a comment
Leave a comment
Line and paragraph breaks automatic, e-mail address never displayed, HTML allowed:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
